Revizii, remindere și alimentări, într-un singur jurnal
Fiecare revizie, fiecare plin și fiecare termen, cu bonul lângă. Când vine ITP-ul, afli înainte, nu la control.
Intervenții și costuri
Notezi reparația, categoria, kilometrajul și suma, atașezi poza bonului. Vezi totalul pe lună și pe categorii, în moneda în care ai plătit: sumele în lei și cele în euro nu se amestecă într-o cifră fără sens.
Remindere pe dată sau pe kilometri
ITP, RCA, CASCO, rovinietă, schimb de ulei, distribuție: fiecare cu termenul lui, pe dată, pe kilometraj sau amândouă. Reminderele recurente se reprogramează singure când le bifezi, iar cele care se apropie apar în clopoțelul de notificări, vizibil din orice ecran.
Alimentări și consum real
Introduci litrii și kilometrajul la fiecare alimentare. Consumul se calculează între două plinuri, nu din estimări, iar media e pe litri și kilometri totali, deci un drum scurt nu strică cifra.
Mașina împărțită cu familia
Inviți pe cine conduce aceeași mașină, printr-un link. Membrii văd jurnalul, editorii adaugă intervenții și alimentări, iar mașina rămâne a ta.
Datele tale, oricând exportate
Exporți ce ai notat în CSV și ca PDF A4, cu intervențiile, alimentările și consumul: de păstrat lângă actele mașinii sau de arătat cui vrei tu.
Ghiduri
Începe gratuit
Îți faci cont în două minute și folosești toate cele cinci unelte din planul gratuit. Omnitul Plus ridică plafoanele și adaugă funcțiile avansate; comparația completă e pe pagina de start.
Creează cont gratuit